Dojo Blog

De trei ori Sex and the City

Zic zău că mi-a plăcut serialul. Pe când ‘circula’ prima dată, eram prea virgină jună să-l vizionez sau mai ales să mă intereseze. Acum câţiva ani însă, când am început să consum mai multe seriale pe laptopul personal, mi-am făcut…

Unde mergem cand plecam de la scoala?

Am mai dat ca popor nişte recorduri, să nu ne ieşim din mână. Generaţia de după noi, că tot suntem babalâci faţă de ei, a adunat într-un semestru echivalentul a aproape 3500 de ani de absenţe, adică la vreo 30…

Nu suntem agenti de vanzari

Piaţa de publicitate din România se mai dezmorţeşte puţin. Avem tot mai multe agenţii interesate să intermedieze publicitate şi chiar clienţi care te contactează direct. În afara unor probleme de genul că agenţiile nu înţeleg că există şi alt gen…