Timisoara – Berlin I

Acum cateva zile BaniVechi a aflat ca la Berlin va fi inca un Targ Numismatic urias, Numismata. In martie a fost in München, acum era in Berlin. Am stat noi si ne-am gandit daca merita efortul si era clar: orice drum de Germania merita.

Am plecat joi dimineata la 8 si ceva … eu, el, sora lui si nepotul. 4 oameni pregatiti de marea aventura. Pana acum niciunul nu a ajuns in Berlin si aveam planificate multe multe lucruri.

Prima tara “acoperita” a fost Ungaria. La Győr am parasit drumul spre Viena (pe care il aveam in plan de obicei, cand mergeam in München) si am inceput sa urcam spre Slovacia. Am trecut razant pe langa Bratislava (am vazut niste blocuri “comuniste”, inalte de 10-20 de nivele, dar nu cenusii ca ale noastre, ci roz, oranj sau azurii. Erau ele in sine urate ca idee, dar culorile in cauza le faceau sa arate chiar bine).

Imi amintesc de autostrada lor nu prea buna (cred ca din bucati de prefabricate, care te zgaltaiau cand ajungeai peste imbinari) si de un WC absolut perfect: la o benzinarie .. foarte foarte curat, mirosea placut, finisajele erau superbe … foarte frumos. Si aveau niste semne de “femei si barbati” pe usa, pe care le-am pozat. E clar ca s-a socat un nenea cand m-a vazut ca pozez “buda” de barbati, dar asta e alta poveste …

Am parasit Slovacia si am intrat apoi in Cehia.

Newsletter Updates

Enter your email address below and subscribe to our newsletter

5 Comments

  1. Nu, erau niste nuante pale, foarte OK. Chiar aratau excelent. Fata de un gri murdar, mi se pare o idee mai buna ..

    Vin si pozele cat de curand .. sa recuperez sim-urile de la cele 2 aparate 🙂

  2. Imi imaginez cum aratau blocurile alea vopsite in roz si oranj:)
    WC-ul ala chiar te-a impresionat de i-ai facut si poza…si ai dreptate, cine gaseste la noi un asemenea WC?

Leave a Reply

Thanks for reading this far, if you have anything to add, please comment. You can disagree, but don't be nasty towards me or (worse) towards our other guests. Your comments will get moderated at first (anti-spam measures mainly), so there might be a delay. If it's easier for you, feel free to comment in Romanian as well (I know a lot of my readers are Romanians).

Your email address will not be published. Required fields are marked *